EFECTUL CAUZEI

Orice om emite niste energii atunci când gândeste.
Aceste energii pe care noi le emitem , ne" înaltă" sau ne "coboară",ne dăunează sau ne sunt benefice.
Orice  energie emisă, la început este luminoasă si  ea, poate rămâne luminoasă sau se poate "întuneca" în functie de intentia pe care o avem.
Dacă actionăm în functie de gândirea pe care o avem in acel moment, atunci acea energie se amplifică.Orice energie pe care o emanăm .vine înapoi la noi.
 
Să spunem că o persoană se mânie pe altă persoană  care-l jicnise, astfel încât ptr. o fractiune de secundă a avut intentia de a-l lovi. Chiar în momentul în care simte mânia, el emite prima energie. Această energie luminoasă, imediat se întunecă din cauza mâniei pe care a avut-o.Această energie se propagă prin toate colturile universului, ajungând acolo unde are aceiasi frecventă. Deci, acea energie întunecată ajunge la acele entitati întunecate.Simtind acea energie, "întunecatii", au si luat contact cu persoana emitent ă venind imediat lângă ea  s-o influienteze sau s-o ispitească să emită cât mai multă energie negativă.
Să spunem că în secunda următoare, persoana mânioasă se calmează, îsi domoleste mânia si chiar îi întinde mâna celuilalt să se împace. În acel moment el emite o a doua energie care rămâne luminoasă  la fel ca intentia pe care o are.Această energie are alt traseu.Ea este absorbită  de Lumină, de Dumnezeu, se amplifică si se întoarce înapoi la cel care a emis-o.
Fiecare primeste energia pe care a emis-o înapoi, dar mai puternică drept răsplată pentru actiunile lui.
Să spunem că omul care s-a mâniat ,emanând acea energie negativă,a atras spre el drept plată un accident.  Dar, trecând strada neatent , în ultima secundă este evitat de soferul unei masini, iar omul a fost salvat de acel accident.
De ce a fost salvat ? Pentru că omul a reusit să-si stăpânească mânia si a emis altă energie luminoasă care l-a salvat de la accident.
Aceasta salvare a fost plata ptr. intentia lui buna de a ierta.
 
Deci tot ce primim de la viată, tot ce ni se întamplă este efectul unei cauze.
Care cauză ? Cea produsă de noi.
Orice energie producem, provocăm efecte.
De aceea trebuie să gândim si să  actionăm numai pozitiv ca să producem numai energii luminoase
 
Multă Lumină tuturor.
 

Leave a reply

(insereaza codul din stanga)

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X